Biserica Baptista Speranta Brasov - Bine ati venit | Biserica Baptista Brasov | Speranta Brasov | Biserica Baptista Speranta Brasov
 
 
editorial

           Îmi revine deosebita plăcere de a vă scrie câtevarânduri despre mulţumire, o atitudine deseori neglijată în societatea, în care trăim. Trist este faptul că şi noi, cei care ne numim copii ai lui Dumnezeu şi care ne bucurăm de binecuvântările lui Dumnezeu uităm să practicăm mulţumirea ca stil de viaţă şi nu ca eveniment sporadic. Deseori, atenţia noastră este pusă asupra binecuvântărilor în loc să o punem asupra Celui ce ne binecuvintează şi uităm să spunem: „Mulţumesc”.
            Kipling, un scriitor englez născut în 1865, ţinea o conferinţă de presă în care un reporter a făcut următoarea remarcă: „Domnule Kipling, cineva a numărat toate cuvintele scrise de dumneavostră, cuvinte din care v-ati câştigat bogăţia, şi printr-un calcul matematic a ajuns la concluzia că fiecare cuvânt scris de dumneavoastră valorează 100 de dolari. Am aici 100 de dolari şi aş dori să îmi spuneţi şi mie un cuvânt, care să valoreze 100 de dolari”. La care Domnul Kipling a luat bancnota din mâna reporterului, a băgat-o în buzunar şi i-a spus: „Mulţumesc”. Într-adevăr „mulţumesc” este un cuvânt cu o valoare inestimabilă, deşi este rareori folosit.
            În Numeri 11, poporul Israel ajunge din nou să se plângă de binecuvântările lui Dumnezeu. În fiecare dimineaţă primeau din partea lui Dumnezeu mana cerească şi totuşi poporul s-a bucurat de acea binecuvântare o perioadă de timp, după care cereau altceva, alte binecuvântari. În textul din Numeri 11 sunt două evidenţe ale unui popor nemulţumitor, şi aceste evidenţe ne pot arăta şi nouă în mod personal dacă suntem sau nu mulţumitori.
            În versetele 4 şi 6, Biblia ne spune: „Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă, şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?  Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta”.  Prima evidenţă a unui popor nemulţumitor este duhul de critică şi plângere. Când noi criticăm şi ne plângem că ne merge rău, nu facem nimic altceva decât să demonstrăm că suntem nemulţumitori.
            A doua evidenţă o găsim în versetul 5, care spune: „Ne aducem aminte de peştii, pe care-i mâncam în Egipt, şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.”  Poporul Israel compara ceea ce aveau egiptenii cu ceea ce le-a dat Dumnezeu în pustie. Când noi comparăm ceea ce Dumnezeu ne dă nouă, cu ceea ce Dumnezeu dăruieşte altcuiva îi arătăm lui Dumnezeu nemulţumirea noastră. 2 Corinteni 10:12 ne spune: „...Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.”
            Suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care ni le dă? Sau în viaţa noastră putem descoperi existenţa criticii, plângerii de milă şi a comparării? Cred că fiecare dintre noi putem să ne plecăm genunchii înaintea lui Dumnezeu pentru a-l ruga să ne ajute să fim mulţumitori sau chiar mai mulţumitori decât suntem acum. 
            Domnul să ne ajute să dezvoltăm o atitudine de gratitudine.

pastor, George Pordea

Biserica Baptista Speranta Brasov - Bine ati venit | Biserica Baptista Brasov | Speranta Brasov | Biserica Baptista Speranta Brasov